Olimpiada imi arunca iar la fileu tema perfectionismului. Respectiv nemultumirea oamenilor ca “argintul” sau “bronzul” nu sunt suficiente, intrucat nu a fost “aur”.
De ce doar “aurul” conteaza si celelalte sunt insuficiente?
As zice ca sunt doua motive mari si importante:
- Maretie (“I am great”): mandria si orgoliul ca suntem cei mai buni. Adaug si validarea pe care o caut in exterior, nu in interiorul personal.
- Nefericire (“My life sucks”): nemultumirea legata de locul in care ma aflu. Obtinerea primului loc intr-o competitie ma poate ajuta pe termen scurt. Imi poate demonstra temprorar ca nu sunt mediocu si in mizerie.
Desigur ca fortele astea lucreaza impreuna si amandoua au la baza nesiguranta profunda. Iese la suprafata prin orgoliu sau prin a ma face sa ma simt mizerabil. Indiferent ce fac, fara o incredere sanatoasa in propriile abiliati (sanatos nu inseamna over-the-top), ma voi intoarce mereu la baza subreda de plecare (“return to mean”). Puteti adauga aici si sindromul impostorului.
Ce se intampla daca certificarea locului si validare din exterior nu vin? Respectiv o dau in bara si sunt pe locul 2, 3, sau 4. Daca nu sunt “great”, atunci pe cale de exludere, “life sucks”, nu-i asa?
Explicatii culturale
Modelul lui Hofstede poate sa explice situatia in care ne simtim nemultumiti de locul 2. Nesiguranta, iar noi ca natie o avem urias, 90 din 100, se rezolva prin:
- Externalizarea increderii catre un leader puternic (“High Power Distance”). Iar leader-ul trebuie sa fie validat din exterior, ca sa fie viguros. Daca e aflat pe locul 1 mondial, atunci sunt linisit;
- Externalizarea increderii catre comunitate (“Low Individualism”). E important sa fiu mandru de ea;
- Atitudine cinica si inchisa fata de motivele de celebrare (“Low Indulgence”). Daca imi fac sperante, ma bucur azi de pomana iar maine imi va fi rau? Voi suferi mai tare.
Romania pe harta Hofstede (0 to 100)
Alt model de intelegere cultural este al lui Carol Dweck, cu “Fixed vs. Growth Mindset”. Sa nu fii in stare sa te bucuri de o reusita, indiferent cum este ea, arata cat se poate de mult un “Fixed Mindest”.
Cultura noastra pleaca de la asteptari de reusita, nu la expectativa cresterii, invatarii, progresului. Suntem amenintati de nesiguranta si incertitudine. Educatia este pe baza de “vina si rusine” (“guilt and shame”). Suntem interesati de “cum se vede din afara”. Succes-ul vine pe baza de “talent si noroc” nu “munca si determinare”.
ADN-ul nostru este cat se poate de “Fixed”
Sursa: Carol Dweck “Mindset”
Acelasi manifestari sunt si in business
Cati manageri se pot bucura onest si pot aprecia progresul echipei? Cati pot internaliza cresterea, micile reusite, proiectele care au iesit bine, performanta de a ajunge de pe locul 5 pe locul 3?
Cultura este “terroir”-ul in care cresc si se dezvolta oamenii. Pot inflori sau se pot usca rapid.
Am avut norocul sa fiu la inceput de drum intr-un context in care celebram fiecare campanie reusita. Work hard – play hard. Eram super motivat si veneam cu drag luni dimineata. Marcile de care ma ocupam alaturi de colegii mei, in cativa ani au ajuns din nimic, una leader de piata, alta locul 2 (si au ramas asa de 13 ani). Insa aceasta a fost mai curand o exceptie.
In alte contexte, constanta era eterna nemultumire. Pur si simplu orice imperfectiune era sanctionata. Eterna nemultumire (“nod-in-papurism”) avea si o denumire manageriala (“healthy dissatisfaction”).
Rational avea obiectivul sa ii motiveze pe oameni sa dea tot ce au. Emotional, simteam cum se scurge energia din mine. Oamenii incercau sa scape si aruncau vina de la unii la altii. Fiecare proiect devenea o povara de care trebuia sa scap cat mai rapid. Nu am gasit alta solutie decat sa plec.
Cum stau dupa aproape 100 de campanii?
De-a lungul a aproape 20 de ani, am dezvoltat sau am participat la dezvoltarea a aproximativ 100 de campanii. Mari, fatoase, cu investitii de sute de mii de euro bucata. In medie intre 4 si 6 pe an.
Daca le-as pune pe curba sucesului:
- 4 Recorduri Olimpice. Au fost exceptionale, de record care a stat o vreme in picioare. Doua la Timisoreana (Butoiul si Cupa Romanie), Ciucas (Montanfest) si Ursus (Evolution). Astrele erau aliniate: echipe stralucite, aveam ani de munca impreuna, incredere unii in altii, eram in varf de forma.
- 5 medalii de Aur, fara record: una la Ursus, una la Bergenbier, una la Noroc, Echipa Nationala (FRF), Hochland.
- Maxim 10 Argint sau Bronz. Au fost foarte bune, insa sub cele de mai sus.
- 4 – 5 mizerabile, nu le-as mai face a doua oara. Vin din prima etapa de viata, cand nu aveam jocuri in picioare. Sunt cam la fel de multe ca si Recordurile Olimpice
Majoritatea de 70% sunt intr-o zona de Top 30%, respectiv “Good Enough“. Nu am reusit sa fiu erou cu ele, nici sa dau lumea pe spate. Insa si-au facut treaba. Marcile care devin campioane castiga maratoane, nu sprinturi. Au sistem, nu “dau lovituri”. Construiesc pe termen mediu si lung, isi vad de drumul lor in mod consecvent. Cei care se bucura pe termen scurt pe podium de locul 1, vor fi mereu altii.
Fiti suficient de buni pentru fiecare situatie si progresati.
Nod-in-papurismul (“Healthy dissatisfaction”) creaza doar frustrari. Stoarce energia. Nicio initiativa bine intentionata nu ramane nepedepsita.
“Good enough” aduce insa rezultate sustenabile. Incercati sa va bucurati de micile voastre reusite. Incercati sa creati un sistem si sa masurati nu reusita ci progresul. Dupa 5-6 ani veti fi surprinsi de locul unde ati ajuns.